STUDIU. Turiștii vor migra din structuri de cazare locale către hotelurile operate de branduri cu renume

STUDIU. Turiștii vor migra din structuri de cazare locale către hotelurile operate de branduri cu renume
Publicat: 16/06/2020, 12:57
Actualizat: 16/06/2020, 13:21

Piața ar putea reveni la un grad de ocupare de 50-60% pentru hotelurile operate de branduri recunoscute spre finalul acestui an, în scenariul în care situația epidemiologică rămâne stabilă sau chiar începe să se îmbunătățească, apreciază consultanții Colliers International. O primă tendință a preferințelor turiștilor ar fi mutarea din structuri de cazare locale către hotelurile operate de branduri cu renume, chiar dacă prețul plătit va fi mai mare.

În luna martie, prima luna oficială de epidemie, hotelurile din România s-au confruntat cu o scădere de 68% a numărului de turiști, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În București, gradul de ocupare a fost de doar 15% în martie și aprilie, iar majoritatea hotelurilor și-au închis porțile pentru a face față economic scăderii semnificative a cifrelor de afaceri. Declinul a fost mai mare decât în alte colțuri ale lumii, ținând cont că în Europa numărul de turiști s-a redus, în martie, cu doar 19%, iar la nivel mondial scăderea a fost de 57%, potrivit World Tourism Organization.

„Vestea bună este că, în România, peste 50% din industria ospitalității este asigurată de turismul intern, care are toate premisele să se relanseze mai repede decât turismul internațional. În ceea ce privește turismul din București, o pondere importantă, de peste 60% din cerere, este creată de turismul de afaceri. Deși este posibil ca turistul corporate să își schimbe comportamentul, alegând, în unele cazuri, întâlnirile online în detrimentul deplasărilor, totuși, ne așteptăm ca acest segment al pieței să fie primul care deblochează cererea venită din partea turiștilor străini, chiar în viitorul foarte apropiat”, explică Raluca Buciuc, Partner & Head of Valuation Services and Hospitality Advisory Services în cadrul Colliers International.

Astfel, media gradului de ocupare în București ar putea ajunge la 40-45% la finalul acestui an, iar venitul pe cameră disponibilă al hotelurilor din Capitală ar putea înregistra același nivel ca cel de dinainte de pandemie, de aproximativ 87 euro, într-un an sau chiar un an și jumătate de la momentul declarării pandemiei.

50% din numărul total de camere din Capitală sunt operate de către branduri internaționale sau branduri locale

Aproape 50% din numărul total de camere din Capitală sunt operate de către branduri internaționale sau branduri locale bine reprezentate și se bucură de un grad de încredere mult mai mare decât hotelurile operate local, cu un nivel de recunoaștere mic. Prin urmare, este posibil să aibă loc, ca primă tendință, mutarea din structuri de cazare locale către hotelurile operate de branduri cu renume, chiar dacă prețul plătit va fi mai mare.

„Diferența de cost acceptată va fi prețul pe care turistul îl va plăti în schimbul unui grad de siguranță mai mare oferit de operatorii care au posibilitatea financiară să implementeze cerințele de siguranță și igienă impuse de autorități și care doresc să își mențină imaginea pe care o au în piață referitoare la niște standarde de calitate superioară”, completează Raluca Buciuc.

România nu are un risc economic foarte mare pe fondul încetinirii activității sectorului turistic, acesta reprezentând momentan doar 3% din Produsul Intern Brut (PIB), față de Spania (12%), de exemplu, sau Ungaria, unde acest procent ajunge la 7%. Astfel, consultanții Colliers International se așteaptă ca turismul să fie susținut într-o proporție mai mare de alte sectoare economice, care își vor reveni mai repede, cum ar fi sectorul serviciilor sau transporturile și logistica.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză